Proiect educațional ”Împreună vom reuși!”

Sfaturi pentru o buna comunicare cu profesorii

Este foarte important ca relatia dintre parinte si profesor sa aiba un aspect pozitiv pentru buna dezvoltare a copilului.

1.Abordeaza relatia cu profesorul cu respect!
Trateaza relatia profesor-parinte-copil ca pe una foarte importanta in viata ta. Incearca sa creezi un parteneriat de rezolvare a problemelor copilului cu profesorul si nu incerca sa il contrazici sau sa il critici de fiecare data cand te avertizeaza in privinta comportamentului celui mic.

2.Lasa-ti copilul sa-si desfasoare propria relatie cu profesorul!
Contactul cu profesorul este unul dintre primele si cele mai importante contacte pe care un copil il are cu o persoana adulta. Lasa-l sa descopere singur lumea celor “mari” si sa invete sa se adapteze in diferite situatii.

3.Incearca sa nu-ti lauzi copilul in fata profesorul!
Bineinteles ca, pentru tine, copilul tau este cel mai destept, cel mai frumos si ca nu poate gresi nicicum, dar daca iti lauzi prea mult odrasla, risti sa faci profesorul sa se gandeasca ca nu ai incredere in capacitatile sale de a-ti educa copilul. Este important sa-i vorbesti profesorului despre pasiunile copilului tau, dar nu sa-i spui impui parerea ta in legatura cu ceea ce ar trebui sa-l puna sa faca.

4.Incearca sa nu amesteci problemele de acasa cu cele legate de scoala!
In momentul in care mergi sa discuti despre situatia scolara a copilului tau, evita sa dai prea multe detalii despre viata ta personala. In fond, mergi sa afli cum se descurca cel mic la scoala, nu sa iti

cauti pe cineva care sa te asculte!

Cand parintii au uitat ca odata au fost şi ei copii

Adolescenţii sunt copiii care se luptă să devină adulţi. Ei nu îşi mai doresc să depindă de parinţi uneori financiar şi de cele mai multe ori psihologic. Adolescentul îsi doreşte să îşi construiască propriul drum şi pentru a-şi contura propria identitate, el intră în contraidentificare cu părinţii săi. Mai exact, începe să facă exact pe dos decât a văzut la părinţii lui, în special în situaţia în care părinţii lui intră în conflict cu deciziile pe care copilul lor le ia la această vârstă. Cu cât părinţii se împotrivesc mai mult în faţă odraslei, cu atât el se va ambiţiona să facă pe dos. Această situaţie se conturează mai ales dacă părintii în cauză nu au un set de reguli bine punctate şi comunicate cu claritate, în care sunt precizate consecinţele nerespectării acestor reguli. Iar dacă totusi există nişte reguli însoţite de consecinţe, se recomandă ca acestea să fie respectate de fiecare dată oricât de greu ar fi. Deşi în primă fază pare un tratament dur, această atitudine îl va ajuta de fapt să devină un om matur cu principii sănătoase de viaţă. Va învăţa în primul rând să îşi asume faptele sale şi să gestioneze consecinţele acestora. Este de preferat să se pună în aplicare aceste reguli de conduită în loc să se ridice tonul sau să se ţipe la copil. A ţipa este ca şi cum i-ai arăta copilului că ai pierdut controlul şi esti furios pentru asta. Învată să îţi păstrezi cumpătul şi să cauţi soluţii împreuna cu el la problemele care apar. În felul acesta, vei fi un model echilibrant şi îi vei transmite încredere copilului tău, iar el se va simţi în siguranţă alături de tine. De asemenea, respectul faţă de copil este crucial. Încă de când se naşte, este bine ca părintele să ii arate respect copilului său pentru ca acesta să se simtă recunoscut şi valoros. În momentul în care se simte valoros în ochii părinţilor lui, va şti că nu este nevoie să recurgă la acţiuni extreme pentru a-şi câştiga această valoare. Uneori se poate întâmpla ca din dorinţa de a demonstra părinţilor săi că se înşeala, să ia decizii cruciale cu niste consecinţe ireversibile care să îi influenţeze întreaga viaţă. În acest punct, părinţii se simt lipsiţi de putere şi deposedaţi de controlul pe care mai ieri şi-l exercitau în faţa fiului sau fiicei lor. Acest lucru se datorează tocmai faptului că până să crească cel mic, ei îl manipulau în mare parte fizic pentru că aşa le era cel mai uşor şi comod să facă. Un copil are nevoie de multă comunicare pentru a creşte şi a reuşi să îşi construiască viaţa în mod sănătos. Altfel, frustrarea lui va creşte foarte mult când părinţii lui îl obligă nejustificat să se comporte într-un fel sau altul iar la întrebarea copilului „De ce?” aceştia îi răspund: „Pentru că aşa vreau eu!”. Este frustrant, iar dacă eşti părinte este suficient să te pui pentru o clipă în pielea celui mic pentru a întelege nimicnicia pe care o simte în astfel de momente. Din toate acestea se naşte copilul rebel de mai târziu, care refuză să mai ia de bune îndrumările părinţilor săi.
De aceea, este nevoie să i se ofere spaţiu în care să se afirme, să se cunoască pe sine şi astfel să câştige siguranţă de sine pentru ca în adolescenţă să nu simtă atât de acut nevoia de a schimba în mod drastic universul în care se află.

Iubirea necondiţionata este o altă cheie spre inima dar si spre formarea unui caracter armonios al micului pui de om. Deşi cei mai multi părinţi îşi iubesc copiii chiar şi atunci când aceştia nu se comportă conform aşteptărilor sale, de multe ori ei îi comunică exact contrariul. De exemplu poate îi spun: „Eşti obraznic, nu te mai iubesc.” Şi nu numai că îi spun dar se comportă rece, îi întorc spatele chiar dacă ei îl supraveghează şi cu spatele fiind. Dar în acest fel, doresc să recapete din nou controlul. Numai că totodată transmit mesajul : „Te iubesc numai atunci când te comporţi bine şi meriţi iubirea mea.” Adevarul e că fiinţele umane nu sunt perfecte şi au nevoie să simtă că sunt iubite chiar şi atunci când nu sunt perfecte. De aceea este bine ca părinte să eviţi să îi creezi răni în suflet, copilului tău. El trebuie să ştie că tu îl vei iubi oricum şi în orice condiţii. Dacă nu eşti de acord cu modul său de a se comporta, îi poţi spune chiar aşa: „Comportamentul tău nu este potrivit, nu este bine să faci asta pentru că….” Astfel, nu confunda persoana copilului tău cu modul său de a reacţiona şi a se comporta. Comportamentul nu este persoana. Comportamentul se poate schimba, însa persoana nu se poate schimba şi este foarte dureros să i se aducă în faţă faptul că persoana lui nu este demnă de iubit şi mai mult decât atât să i se pună etichete de genul: „eşti prost”, „eşti nesimţit”, „eşti rău”, etc. De fapt poţi să îi spui: „Tu esti ok. Comportamentul tău nu este.” Observi cât de frumos îl poţi face să vadă că greşeşte şi în acelaşi timp să nu se simtă lezat?

Lasă-l să mai şi greşească. Dacă îl vei lăsa cât este mic să facă şi greşeli atunci când se încăpăţânează să facă un anumit lucru, când va mai creşte va fi mai atent la acţiunile sale. Este bine să îl avertizezi că greşeşte dar dacă după ce i-ai explicat isistă, atunci lasă-l să o facă. Nu ma refer la greşeli care să îi pună în pericol viaţa ci la greşeli care au consecinţe mai mici dar cu un impact suficient de mare în ochii lui. În acest fel, îi laşi spaţiul lui în care să se dezvolte şi în care să inţeleagă că e responsabil pe viata sa. E o lectie benefică şi această lecţie îl va ajuta să se gândească mai mult atunci când vrea să o ia într-o direcţie sau alta.

În concluzie, aş vrea să mai adaug că adolescenţa rămane oricum o perioadă delicată, dar cu cât ca părinte încerci să respecţi anumite conduite, cu atât există posibilitatea ca această perioadă să poată fi traversată mult mai uşor. Ca să poţi pune în aplicare toate acestea, condiţia este ca tu însuţi să îţi guvernezi viaţa dupa aceste principii. Tu te iubesti neconditionat sau mai degrabă esti un judecator aspru în viata ta? Tu îţi respecti cuvântul dat sau ai tendinţa să fluctuezi în funcţie de situaţie? Tu îţi dai voie să greşeşti sau încă mai esti bulversat când se întamplă? Tu îti păstrezi calmul când treci printr-o situaţie neprevazută sau mai degrabă începi să ţipi? Tu înca mai crezi că oamenii se schimbă sau de fapt îşi schimbă comportamentul? Tu ce crezi?

Reguli care vor diminua riscul apariţiei stărilor conflictuale între părinţi şi copii:

1.Respectarea imperativului: „Poartă-te cu copiii tăi aşa cum ai fi vrut să se comporte şi părinţii tăi cu tine!”

2. Respectarea unui anumit echilibru în atitudine, nici răsfăţ excesiv, nici severitate excesivă.

3. Evitarea jignirilor şi brutalităţii, respectarea personalităţii adolescentului, dar şi îngrădirea cu grijă a acelor tendinţe care îl împing dincolo de „dreapta măsură a lucrurilor”.

4. Câştigarea respectului şi încrederii copilului, printr-un comportament adecvat.

5. Manifestarea ineresului pentru viaţa şi activitatea adolescentului, înţelegere şi sprijin în situaţiile problematice.

6. Comunicarea apropiată cu tânărul, evitarea atitudinii reci şi distante, a sobrietăţii excesive.

7. Înţelegerea schimbărilor în mentalitatea noilor generaţii pentru a evita clasicul „conflict între generaţii”

Esenţa relaţiei părinţi-copii s-ar putea reduce la înţelegere-ascultare. Dacă copilul are nevoie să fie înţeles şi părintele are nevoie să fie ascultat.

Nu putem nega că atitudinea părintelui este total străină de firea şi comportamentul copilului, dar nu putem uita că părintele este în casă înaintea copilului. Nici un copil, niciodată, niciunde în lume nu s-a născut rău, el a crescut împreună cu alţi membri ai familiei şi eventual, a devenit rău.

Cercetările din domeniul psihologiei nu au putut stabili dacă copilul este cel care determină atitudinea părintelui sau atitudinea părintelui declanşează comportamentul copilului, dar au stabilit că majoritatea părinţilor nu sunt obiectivi în aprecierea copiilor

Relaţia părinte - copil

Încă de la naştere, fiecare copil are un stil al său unic. Părinţii cu mai mulţi copiii se minunează de cât de diferiţi sunt copiii lor între ei. Pe parcursul creşterii sale, copilul îşi scrie povestea propriei dezvoltări, având originalitatea şi individualitatea lui precum şi nevoi specifice care vor îi vor genera şi motiva evoluţia şi comportamentul.

Prima relaţie de tip social pe care orice copil o stabileşte imediat după venirea sa pe lume este cea cu părinţii săi. Această relaţie de bază pentru dezvoltarea copilului şi apoi a adultului, este o piatră de temelie şi un model pentru viaţa lui socială, începând cu cea preşcolară, şcolară şi de mai târziu, până la maturitate.
De ce este atât de importantă această relaţie părinţi-copii? Pentru că aceasta determină dezvoltarea copilului şi împlinirea adecvată a nevoilor sale.

În primul rând copiii au nevoie de dragoste: să fie iubiţi, să se simtă iubiţi, să li se spună că sunt iubiţi, să li se arate că sunt iubiţi, şi asta indiferent de comportamentul lor, şi la bine şi la rău. Cu precădere la vârstele mici, copiii înţeleg că sunt iubiţi atunci când sunt dezmierdaţi şi îmbraţişaţi. Există totuşi momente în care suntem foarte ocupaţi şi copilul vine să ne îmbrăţişeze: este foarte important este să nu îl respingem. O sărutare şi o strângere la piept nu ne răpesc mai mult de un minut din activitate şi copilul dvs o merită cu orice prilej. Dragostea implică şi să-l ascultăm pe copil, fiind importantă pentru a afla nevoile copilului, dorinţele sale, gândurile şi sentimentele lui. Toate acestea vor duce la realizarea unei bune comunicări între părinţi şi copil. Copilul va câştiga astfel încredere în părinţi şi va şti că ori de câte ori va avea o problemă sau o nelinişte va fi ascultat şi va avea cu cine discuta. Tot aici putem încadra şi acordarea atenţiei, care în funcţie de vârsta copilului poate consta într-o discuţie despre o anumită temă care îl preocupă sau a unui joc pentru copii cu vârste mai mici, sprijinul şi ajutorul la lecţii, sau învăţarea unor deprinderi şi cunoştinţe extraşcolare.

Copiii au nevoie şi de reguli, limite şi graniţe. Existenţa unui program, a unor cadre şi reguli ştiute şi respectate atât de parinţi cât şi de copil, dau copilului un sentiment de siguranţă şi îl învaţă pe mai târziu să fie ordonat şi să se supună autorităţii (profesori, şefi, etc). Atenţie la rigiditate! Flexibilitatea şi toleranţa sunt esenţiale, copilul învăţând să devină adaptabil, să tolereze neprevăzutul şi să facă faţă schimbării.
În contextul acestor reguli, apare şi disciplinarea pozitivă, facută cu dragoste. Atenţie la limbajul folosit. De multe ori, părintele furios ţipă la copil, îl etichetează (eşti prost, incapabil, rău, etc) sau îl ridiculizează (râde de el), devenind în final agresiv. Copiii mici vor dezvolta teamă iar copiii mai mari vor deveni mânioşi la rândul lor (sămânţa rebeliunii lor de mai târziu). Disciplinarea adecvată presupune afecţiune, consecvenţă (când promiţi o pedeapsă te ţii de cuvânt), răbdare şi fermitate. În acest context al disciplinării, copilul poate învăţa şi ce înseamnă a fi iertat şi a ierta, prin excepţii de la regulă bine gândite de părinte.

Un alt aspect important legat de relaţia părinte-copil este respectul pe care părinţii îl acordă copilului. Respectându-l, el se va simţi valorizat, tratat de la egal la egal cu ceilalţi membrii ai familiei. Nu ezitaţi niciodată să vă cereţi scuze dacă aţi greşit cu ceva faţă de el să îi spuneţi “iartă-mă”, “îmi cer scuze” sau să-i mulţumiţi. Exemplul personal este mai important decât o mie de cuvinte.

Acceptarea este o altă nevoie a copilului dvs. Ca şi adultul, el are nevoie să se simtă acceptat ca persoană chiar şi atunci când comportamentele lui sunt mai greu de tolerat. El nu trebuie respins pentru comportamentele lui (“nu vreau să te mai văd pentru că ai fost obraznic”). Discuţia se realizează explicându-i ce nu toleraţi din comportamentul lui şi nu pe el ca persoană.

Copiii noştri au nevoie şi de timp, timp de calitate petrecut cu noi ca părinţi, timp de care din pacate în zilele noastre toţi dispunem din ce în ce mai puţin. De aceea fructificaţi momentele pe care le aveţi libere pentru a le petrece cu copilul jucându-vă, vizionând un film, plimbându-vă în parc, citind, povestind, învăţând împreună cu el şi făcând din acestea clipe de bucurie, atât pentru ei cât şi pentru dumneavoastră. Chiar şi când mergeţi la cumpărături, sau în treburile casnice, lăsaţi-i să vă ajute, cereţi-le ajutorul, apoi lăudaţi-i şi valorizaţi-i (“îmi eşti de mare ajutor”). Timpul petrecut cu copilul ar trebui să fie o prioritate în viaţa oricărui părinte.

În toate acestea, răbdarea este esenţială. Învăţarea, adică ceea ce face copilul cât este copil, are loc prin încercare-testare, reuşite, greşeli, repetări, în toate acestea fiind îndrumat de părinţi, în corelaţie cu abilităţile şi individualitatea copilului. Pentru toate acestea este nevoie de răbdare. Ca parinţi, dacă avem aşteptări prea mari, dacă ne comparăm copiii cu ai altora, dacă ne lăsăm guvernaţi de prefecţionism, nu numai că vom fi dezamagiţi dar vom imprima şi copilului o dorinţă exagerată de performanţă, teamă şi neîncredere.

Teoria ca teoria, sună bine. Dar în practică nu toate funcţionează ca la carte. Nu uitaţi că nu există părinte perfect. Învăţăm împreună cu copilul, creştem şi ne maturizăm, greşim, ne îndreptăm, trăim.Iar dacă apar probleme legate de comportamente mai puţin tolerante care persistă în timp şi care vă pun semne de întrebare putem cere ajutor. Nu ezitaţi să contactaţi un psiholog cu care împreună să găsiţi soluţii optime pentru o dezvoltare psihică armonioasă a copilului dumneavoastră.

Zece sfaturi pentru părinţii de adolescenţi

Adolescenţa este cunoscută ca fiind o perioadă dificilă, în special pentru impulsivita-tea pe care o au cei aflaţi la această vârstă, pentru nesiguranţa pe care o simt şi dorinţa de a fi rebeli, pentru faptul că se simt deseori neînteleşi, dar şi pentru cât de greu este pentru cei apropiaţi, îndeosebi părinti, să comunice cu ei şi să îi îndrume.
Potrivit Reader's Digest, care citează autoarea cărţii "35 things your teen won't tell you, so I will", Ellen Pober Rittberg, iată câteva sfaturi utile în creşterea unui adolescent:

1. Nu sta la discuţii pentru compromisuri!
Atunci când adolescentul insistă să facă ceva cu care nu eşti de acord nu sta la discuţii care să îi dea prilejul să îşi expună motivele în încercarea de a te convinge. Nu vei face decât să te enervezi, mai ales că tinerii au gândirea imatură şi sunt foarte emoţionali. Cel mai simplu este ca adolescentul să înveţe că atunci când spui "NU", aşa trebuie să rămână. Mai ales când este vorba de comportamente periculoase, care l-ar putea afecta sub diverse aspecte, este

esenţial să te asculte şi să nu faci compromisuri doar de dragul de a-i face pe plac; s-ar putea să regreţi mai târziu.

2. Nu-i cumpăra o maşină!
Cei mai mulţi adolescenti sunt prea impulsivi pentru a avea maşina proprie, iar teribilismul îi poate pune chiar în pericol, mai ales că nu au multă experienţă în şofat. De aceea, cel mai bine este să mai aştepţi ceva timp înainte de a-i cumpăra un autoturism, iar până atunci să conducă supravegheat.

3. Încurajează-l să facă sport!
Se ştie că sportul aduce nenumărate beneficii fizice, însă mai puţin cunoscut este faptul că dezvoltă şi perseverenţa, spiritul de competiţie, corectitudinea, capacitatea de a funcţiona

într-o echipă şi altele. De aceea, chiar şi dacă adolescentul este mai neîndemânatic, este bine să îl încurajezi să facă sport. În plus, vei ştii că îşi ocupă o parte din timpul liber cu o activitate mai sigură şi mai sănătoasă.

4. Nu îţi face copilul să se simtă stânjenit la şcoală!
Încearcă să te faci cunoscut într-un mod plăcut în cadrul liceului la care învaţă, fără să faci scandaluri sau să îi faci observaţii în public. El se va simţi cu atât mai mândru de tine cu cât vei fi mai agreabil.

5. Stabileşte nişte reguli!
Adolescentul tău are nevoie de nişte reguli pe care să le şi respecte pentru a nu se obişnui să fie dezordonat. Spre exemplu, să nu mănânce în altă parte a casei în afară de bucătărie sau să nu aducă vizitatori în casă dacă nu este un adult prezent.

6. Îndeamnă-l să muncească dacă are prea mult timp liber!
În cazul în care sarcinile şcolare nu sunt foarte solicitante şi vezi că are prea mult timp liber, e bine să îl îndemni să îşi ia un job part-time. În acest fel se va obişnui să fie mai responsabil şi mai harnic, iar satisfacţia de a câştiga banul lui îl va motiva. În cazul în care familia are o afacere proprie îl poţi determina să participe, având grijă însa să îl şi răsplăteşti.

7. Cunoaşte-i prietenii!
Să cunoşti prietenii copilului tău îinseamnă să îl cunoşti pe el. Adolescenţii vor să aibă o viaţă cât mai secretă, însă scopul părinţilor este să afle cât mai multe pentru a-i proteja şi pentru a fi mai apropiaţi, dar fără să le dea impresia că intră cu forţa în viaţa lor personală.
Pentru a-ţi îndeplini acest obiectiv te poţi apropia de prietenii copilului tău şi, dacă vei fi cald şi blând şi vei conversa fără să pară că îi supui unor interogatorii, vei afla multe din ce iţi doreşti să ştii.

8. Observă-ţi copilul zilnic!
Cu cât eşti mai atent la cum se poartă, cu atât vei observa mai repede orice schimbare în starea de spirit, aspectul fizic, igiena, preocuparea pentru şcoală. Cu cât interacţionezi mai des cu el, dar fără să forţezi nota, cu atât ai mai multe şanse de a evita lucruri neplăcute şi poate chiar dureroase care se pot întâmpla copilului tău.

9. Obişnuieşte-l să-ţi spună orice!
Straduieşte-te să-l faci să înţeleagă că preferi să îţi spună orice, chiar şi dacă a făcut ceva greşit. Dacă îi va fi teamă să îţi spună sau jenă, veţi avea mai mult de suferit. Insistă asupra ideii că şi dacă face ceva ce poate va dezamăgi este mai bine să spună.

10. Fii pregătit!
Inclusiv în situaţiile în care copilul tău înţelege că a făcut o greşeală şi că nu e bine să o repete s-ar putea totuşi să se întâmple şi asta. De aceea e bine să încerci să fii pregătit pentru aproape orice până când copilul tău se va mai maturiza. Creierul uman este format total abia la 25 de ani, în medie.

Şcoala Gimnazială „Grigore Silaşi”

Beclean, BN

DIPLOMA

Se acordă elevului/elevei .......................................

de la clasa III C pentru „CEL MAI BUN PRIETEN AL CĂRŢII”.

Înv. Moldovan Raveca

Şcoala Gimnazială „Grigore Silaşi”

Beclean, BN

DIPLOMA

Se acordă elevului/elevei .......................................

de la clasa IVA, pentru „CEL MAI BUN PRIETEN AL CĂRŢII”.

Înv. Kerekes Maria

Violenta verbala asupra copiilor

Cuprins :

Efecte ale violenței verbale.

Violența verbală este tot o forma de violența!

Ai folosit, vreodată, șantajul emoțional ca să obții o reacție dorită din partea copilului tău? Desigur, poate nu te-ai gândit niciodată că așa se numește si se interpretează o frază pe care și părinții tăi au folosit-o cu tine, și nu pare să te fi afectat atât de mult. Fraze ce au devenit o tradiție printre familiile din România, ca „nici un copil nu o să se joace cu tine dacă te murdărești”, „te pedepsesc dacă nu înveți”, „vine Bau Bau și te ia dacă nu ești cuminte” și multe altele sunt, în fapt, forme de șantaj emoțional, ce creează o stare de tensiune în psihicul copilului, ce va avea repercursiuni în viața sa ca adult.
Mai mult, șantajul emoțional este o formă de violență, de care foarte puțini dintre noi sunt conștienți. Nu doar țipetele și reproșurile fac parte din această categorie, așa cum ar crede majoritatea dintre noi, ci și cuvintele spuse cu cea mai bună intenție sau care par, la o primă vedere, inofensive. Adevărul este că, putem compara fiecare copil cu un burete, ce absoarbe informațiile din jurul său, acestea jucând, la un moment dat, un rol important în viata sa. De aceea, în rândurile care urmează, veți afla despre formele violenței verbale și consecințele sale asupra psihicului copilului tău, dar și ce putem face pentru a le preveni.

Ce este violența verbală?

Violența verbală este o formă de comportament abuziv, folosind limbajul. Definim prin aceasta sintagma orice cuvânt spus intenționat sau neintenționat, care are drept rezultat afectarea emoțiilor pozitive ale celui care îl aude. O altă definiție a acestei forme de violență ne dă o explicație și mai concretă, explicându-ne atât starea emițătorului, cât și pe cea a receptorului: violența verbală este definită ca o formă de manifestare emoțională prin care cel ce abuzează dorește să controleze o persoană.
Așadar, chiar dacă nu folosești un ton ridicat în discuțiile pe care le porți cu familia ta, dorința de a îi manipula, de a îi răni prin vorbe sau de a le impune ideile tale este o manifes-tare violentă.
Trăim formele de manifestare ale violenței verbale din ce în ce mai mult, fără să realizăm că suntem abuzați sau că abuzăm, la rândul nostru. Acest lucru este cauzat, în mare parte, de stresul cotidian, ariile și delimitările emoțiilor și diferitelor planuri din viața noastră nemai-fiind atât de bine conturate, de multe ori, acest lucru răsfrângându-se asupra copiilor noștri în mod inconștient. Statisticile arată că au crescut sinuciderile în rândul adolescenților, din cauza unor confruntări verbale cu părinții, și, de aceea, ar trebui să acordați o atenție deosebită acestui aspect.

Cauzele violenței verbale

Pentru a preveni manifestarea violentei verbale, ar trebui, in primul rand, sa stim ce o cauzeaza. In aceasta idee, ar trebui sa aruncam o privire in interiorul nostru, facand o introspectie obiectiva, menite sa descopere adevarata problema ce sta in spatele acestui comportament.
Violenta verbala este cauzata de trairea unor sentimente negative, a unor frustrari si resentimente, ce asteapta sa-si scoata capul la lumina pentru a fi rezolvate. Totusi, asa cum intuiti, nu manifestarea lor agresiva este raspunsul, indiferent daca sunt indreptate spre o persoana adulta sau un copil.
Atunci cand te surprinzi avand o iesire violenta verbal (nu ma refer, aici, doar la un ton ridicat sau insulte, ci la mai multe forme de manifestare, asa cum am subliniat in randurile de mai sus) opreste-te o secunda din descarcarea emotionala, retrage-te intr-un loc linistit si mediteaza asupra furiei pe care o simti. De ce simti nevoia sa te manifesti in acest fel? Este problema care a declansat acest episod chiar atat de importanta incat sa ia o asemenea amploare? Nu, cumva, exista un alt motiv pentru care esti irascibil/a? Atentie! Majoritatea frustrarilor si resentimentelor se manifesta in episoade care nu au nici o legatura cu acestea. Un exemplu concret si des intalnit este cel al frustrarilor cauzate de locul de munca, descarcate pe membrii apropiati ai familiei, de multe ori pe copii. Acest lucru se intampla deoarece, in sinea ta, stii ca acestia te iubesc neconditionat si vor ramane alaturi indiferent de ce s-ar intampla, spre deosebire de seful tau, caruia daca i-ai spune nemultumirile tale ar putea avea o reactie negativa. Insa chiar merita copiii tai sa fie asa-zisul „cal de bataie” al tau, doar pentru ca situatia de la munca sau din alte medii este una stresanta?
Printre cauzele principale ale violentei verbale se numara:

O lipsa acuta de comunicare sau o comunicare deficienta cu membrii familiei.
Stresul cotidian, cu care se confrunta fiecare dintre noi.
Lipsa unei delimitari clare a planului profesional de cel familiar, a problemelor personale de cele care tin de toti membrii familei.
Neintelegerile intre membrii familiei.
O personalitate egocentrista, egoista sau perfectionista.
Depresia sau o alta tulburare a celui care abuzeaza de ceilalti membri.

Asadar, dupa cum bine vezi, atunci cand apare o forma de manifestare a violentei verbale, principala cauza este in cel care o foloseste si nu in randul celor din jur, cu atat mai putin a copiilor.

Forme de manifestare ale violenței verbale și soluții

Formele de manifestare ale violentei verbale sunt dintre cele mai variate, intinzandu-se pe o arie larga, de la iritabilitate si pana la jigniri. Foarte frecvente in randul parintilor sunt criticile excesive sau, asa cum spuneam la inceputul acestui articol, santajul emotional, iar, ceea ce este si mi grav, este faptul ca acestia nici nu realizeaza ca sunt abuzivi prin cuvintele lor.
Voi enumera, mai jos, cateva dintre cele mai des intalnite forme de violenta verbala, precum, cateva dintre exemplele de fraze adresate copiilor ce ii pot afecta grav, pe termen lung, cum ii va afecta dar si solutii prin care puteti rezolva situatiile care le cauzeaza:

1. Amenințări

„Daca nu stai cuminte, iei bataie” ; „Daca nu iti faci curat in camera, nu iesi afara”; „Daca nu iei nota mare, poti sa nu mai vii acasa”;

Efecte: Desi pare una dintre solutiile cele mai scurte, pentru o situatie, amenintarile nu fac decat sa induca o stare de stres si teama in mintea copilului. Gandeste-te cat de mult te simti presat/a tu de termenele limita impuse de seful tau si amplifica aceasta stare cu 4. Asa se simte si copilul tau, atunci cand tu alegi solutia scurta.
Pe termen lung, efectele amenintarilor asupra copiilor sunt si mai devastatoare din punct de vedere emotional. Amenintandu-ti copilul, doar pentru ca esti prea comod/a sa ii explici, cu argumente, de ce nu ar trebui sa faca un lucru, il va tansforma intr-un adult nesigur, ce traieste intr-o permanenta frica de ceea ce s-ar putea intampla daca isi va manifesta dorintele, nevoile si personalitatea.
Solutii:Incearca sa-ti dai seama care este adevaratul motiv pentru care copilul tau se manifesta in acest fel. Face parte din personalitatea lui sau este doar o stare de moment? Daca este o stare de moment, ce o cauzeaza? Daca face parte din personalitatea lui, de ce nu il lasi sa si-o manifeste? Nu cumva reactia ta este una ce porneste din egoismul propriu?
Daca, totusi, doresti sa ii schimbi un anumit comportament, arunca o privire peste articolul ce prezinta Tipurile de Invatare, si da o sansa invatarii vicariante. Aceasta iti va usura cu mult munca si nici nu vei risca sa-ti transformi copilul intr-un viitor adult inadaptat.

2. Intimidări

„Faci asta pentru ca asa spun eu”; „Eu ca tine am fost, tu ca mine inca nu”; „Eu stiu mai bine ce e pentru tine”;

Efecte: Parintii dominatori apeleaza deseori la fraze intimidante pentru a oferi educatie copiilor lor. Totusi, studiile au aratat ca acesta este tipul de comportament ce da cele mai slabe rezultate in cazul performantelor copiilor, din punctul de vedere al viitorului adult. La fel ca si in cazul amenintarilor, efectul pe termen lung al intimidarilor este acela ca cel pentru care vrei binele, copilul tau, va deveni o persoana nesigura, timida, ce va sta mereu in umbra celorlalti, datorita unui respect de sine scazut. Chiar daca va obtine rezultate remarcabile la scoala sau in domeniul profesional, va fi doar rezultatul incercarii sale de a iti demonstra ca este la fel de bun ca si tine. Si chiar daca acest lucru pare bun, la o prima vedere, in fapt, fiecare dintre noi ar trebui sa exceleze intr-un domeniu dintr-o motivatie mult mai sanatoasa, cum ar fi un real talent pentru acesta.
Pe termen scurt, folosind intimidarea, vei obtine un copil confuz, ce nu poate deosebi intre bine si rau, si care raspunde pozitiv cererii tale doar din cauza fricii, si nu pentru ca a inteles de ce.
Solutii: Acorda timpul necesar pentru a ii explica de ce consideri ca parerea ta este cea mai buna. Nu-l pune intr-o pozitie inferioara tie si lasa-l sa isi ia singur deciziile. Daca ai stiut sa ii explici pe intelesul sau, cu siguranta o va lua pe cea buna, ce te va multumi si pe tine. Un parinte nu este un comandant de pluton ci un prieten ce te ajuta sa intelegi viata si sa fii pregatit pentru aceasta. Chiar daca va face alegeri gresite, datoria ta este sa il sustii si sa il ajuti sa se ridice, pe viitor, nu sa ii impui o idee.

3. Învinuiri și reproșuri repetate

„Ti-am spus eu!”; „Din cauza ta se intampla asta”; „Tot ce fac, fac pentru tine”; „Muncesc de dimineata pana seara ca sa ... si asa ma rasplatesti?”

Efecte: Dintre toate formele de abuz verbal, reprosurile sunt cele mai grave. Un om caruia i s-au adus reprosuri de-a lungul copilariei este, acum, o persoana ce traieste o vina intensa, are o stima de sine extrem de scazuta si performante reduse in domeniile in care activeaza. Este o persoana ce cu greu ia o decizie proprie, din frica de a nu afecta pe ceilalti, ce, probabil, inca nu s-a maturizat complet si care, in cele mai multe cazuri, este dependenta de alte persoane. Iti doresti asta pentru copilul tau?
Solutii: Parintii care isi invinuiesc copilul deseori si ii aduc reprosuri repetate acestuia sunt, in fapt, persoane pline de frustrari. Un termen des folosit pentru acest tip de oameni este acela de „parinte impostor”. Acestia isi proiecteaza propriile probleme asupra copiilor, apeland la un santaj emotional. Printre aceste probleme se numara frustrarile, propria stima de sine scazuta, dorinta de control, teama de abandon, sentimentul de inutilitate. Daca folosesti des reprosuri asupra copiilor tai, iti recomand sa apelezi la ajutorul unui psiholog, deoarece ai propriile probleme nerezolvate si, se pare, intampini dificultati in a le identifica. Nu lasa ca o problema personala sa iti afecteze relatia parinte – copil si solutioneaz-o, inainte sa fie prea tarziu.

4. Diminuarea meritelor acestuia

„Se putea si mai bine”; „Nu ma asculti niciodata”; „Nu poti sa faci nimic ca lumea?”; „Ma faci de rusine”; „Tu chiar nu intelegi?”

Efecte: Extrapoland, copilul va incepe sa creada ca nu primeste aprobarea ta, ca orice face este gresit si ca nimeni nu il place. Acest fapt il va impinge spre izolare si chiar depresie, o tulburare ce poate avea consecinte foarte grave, ca suicidul. Vei obtine un adult cu grave probleme de adaptare sociala, introvertit, timid si nesigur, ce, foarte probabil, nu va excela in nici un domeniu.
Solutii: Daca vrei sa iti apostrofezi copilul pentru o reactie pe care tu o consideri gresita, a acestuia, explica-i acest lucru fara a generaliza. Inlocuieste acel „niciodata” cu „in acest moment”, folosind asertivitatea: „In acest moment, simt ca nu vrei sa intelegi”. Adauga acestei fraze si argumente care sa iti sustina punctul de vedere si vei vedea cum comportamentul copilului tau se va ajusta pentru a te face pe tine fericit/a.

Efecte ale violentei verbale

Alte efecte ale violentei verbale asupra copiilor, pe langa cele enumerate mai sus, sunt: comportamente auto-distructive, anxietate, inadaptare, probleme de inter-relationare, boli fizice (la fel ca si in cazul adultilor, bolile fizice au o stransa corelatie cu starile psihice: de exemplu, un om care sufera de dureri de spate, este foarte probabil sa traiasca intr-un mediu care nu il apreciaza sau intr-unul tensionat, astfel incat pozitia umerilor sai – printr-o mainfestare inconstienta – este una nesanatoasa.), tendinte de agresivitate fizica sau verbala.
Foarte multe studii arata ca abuzurile verbale suferite in copilarie cresc sansa de a deveni delicvent. De asemeni, alte studii arata ca un copil abuzat verbal va avea o dezvoltare fizica, emotionala, sociala si educationala mult mai scazuta decat a celor care nu sunt supusi acestui tratament.
Asadar, inainte de a iti abuza copilul verbal, chiar si dintr-o intentie buna, asigura-te ca problema nu este, in fapt, la tine. Solutia problemelor nu sta in reprosuri si intimidari, ci intr-o comunicare eficienta si o privire de ansamblu corecta asupra situatiei. Felul cum va creste copilul tau si ce va deveni el, ca adult, depinde intr-o foarte mare masura de ce decizii iei tu, in acest moment, si de felul cum vei sti sa gestionezi situatiile critice. Desi este foarte usor sa ne lasam prinsi in avalansele emotionale cauzate de problemele de zi cu zi, adu-ti aminte ca rolul tau, ca parinte, este sa iti protejezi copilul si sa il pregatesti eficient pentru o viata de unul singur.

Chestionar -parinți

Ce ştiu despre copilul meu?

1.Vă cunoaşteţi copilul?

foarte bine/... bine/... suficient/... puţin/ ...deloc/...

2.Cine se ocupă mai mult de educaţia copilului?

tata/... mama/... bunicii/... fraţii/...

3.Cât timp staţi cu copilul dvs. pe zi?

f mult/... mult/... suficient/... puţin/... f puţin/...

4.Cât timp îi alocaţi efectiv lui?

f mult/... mult/... suficient/.. puţin/.... f puţin...

5.Ştiţi ce pasiuni are?

da/ care?. Nu le ştiu pe toate/... Nu/...

6.Ştiţi ce-l întristează cel mai mult?

Da.... Nu ştiu bine... Deloc...

7.Dar ce-l bucură?

8.Îi cunoaşteţi grupul de prieteni?

Da /.... nu/..... puţin/...

9.Cât timp alocă :

T.V.-ului/...Calculatorului/Net-ului/... jocurilor /... jucăriilor?

f.mult timp/..... mult/.... puţin/.... deloc...

10.Vă deranjează dacă?

întreabă/.... cere ajutor/... tace/... plânge/...

11.Cum vă comportaţi când greşeşte?

Îl cert/... îl lovesc/... nu-i vorbesc/... îl “obstrucţionez” de la ce-i place/... discut cu el/... altceva....

12.Îl certaţi: mereu .... rar/...... deloc/..... când consider că e necesar

Îl pedepsiţi

Da/....cum?...Nu...

13.Copilul dv. vă minte?

des/.. foarte des/.. câteodată/..totdeauna/.. rar/.. deloc

14.Vă bucuraţi împreună cu copilul dv.?

recent/... nu-mi amintesc/.. demult/... deloc....

15.În ce constă timpul alocat copilului?

mă joc cu el /... il ajut la teme/... vizionăm programe TV/... ne plimbăm/ mergem la cumparaturi/...
îi răspund la toate întrebările: da/... rar/.... deloc/.... când am timp....
îi satisfac cerinţele băneşti: uneori/... tot timpul/....

când merită/... niciodată/...

îl antrenez în sarcini gospodăreşti. Da/... care?................................ nu/...

16.Vă întrebaţi în fiecare zi copilul despre ce s-a întâmplat la şcoală?

da/... nu/… cateodata/…

17.Se întămplă des ca atitudinea dumneavoastra faţă de copil să nu fie în concordanţă cu cea a invatatoarelor?

da/.. nu/… cateodata/…

18.Sunteti multumit de interesul pentru scoala si de rezultatele la invatatura ale copilului. ?

da/.. nu/… de cele mai multe ori/…

19.Sunteti multumit de disciplina din scoala a copilului ?

Da Nu

20.Care sunt sanctiunile pe are le aplicati copilului, daca le aplicati ?

21.Ce recompense acordati copilului ?

22.Ce aşteptaţi de la doamnele invatatoare?

să nu-mi spună nimic/... să nu mă deranjeze mereu/... să cooperez/... să-mi spuna tot timpul cum evoluează copilul/...

23.Ce atitudine îmi propun să am am faţă de scoala?

deschisă/... retrasa/... neutră/..... mă implic/.... activă/.... de lider/

24.Ce nu vă place la copilul d-voastră şi vreţi să fie corectat la scoala?

25.De ce?Aţi încercat?

26.Ce metode aţi folosit?

27.Alte informaţii despre copilul d-voastră care credeţi că vor ajuta

d-nelor invatatoare/profesori în activitatea scolara?

.28.Aţi răspuns sincer la acest chestionar?... cu plăcere sau nu?

CUNOAȘTEREA DE SINE

CUNOAȘTEREA DE SINE

Cunoaşterea de sine merge mână în mână cu încrederea în forţele proprii. Nu poţi avea încredere în tine dacă nu te cunoşti. Dar ca să ajungi să te cunoşti, trebuie să fii sincer cu tine.

Noi, oamenii, avem plăcerea de a minţi şi de a fi minţiţi. De fiecare dată când ieşim din casă, ne punem o mască. De multe ori m-am întrebat oare cum ar fi lumea, dacă fiecare şi-ar arăta adevărata faţă. Şi aşa sunt puţini cei care îţi aruncă un zâmbet, fie el sincer sau fals.

Ca să ajungi să te cunoşti, trebuie să ajungi să-ţi vezi şi să-ţi accepţi şi defectele, nu doar calităţile. Fiecare dintre noi avem părţi bune şi rele. Trăim cu ele, fie că vrem, fie că nu. Iar părţile rele nu le putem ascunde sau masca la nesfârşit. Pentru că dacă încercăm să facem asta, la un moment dat, vor exploda.

Spunea cineva că ne naştem cu două animale în noi: unul bun şi unul rău. Va creşte şi se va dezvolta animalul care va fi hrănit şi îngrijit mai mult. Însă nu putem să-l hrănim doar pe unul, iar pe celălalt să-l ignorăm, deoarece se va revolta, va rupe lanţul, va evada şi va turba. Trebuie să hrănim constant şi animalul rău din noi, însă mai puţin decât pe cel bun, dar astfel încât să nu se observe. Astfel, cu timpul, el va deveni mai slab şi mai mic, iar cel bun va fi mai puternic şi mai mare.

Numai după ce ajungem să ne cunoaştem vom putea reuşi să credem în noi. Să credem că vom reuşi orice ne propunem şi că orice se poate realiza. Iar asta se va întâmpla numai după ce ne alungăm gândurile negative. Pentru că dacă mereu ne gândim că “nu se poate” sau “e prea târziu să…”, cu siguranţă că aşa va fi.

Întotdeauna când îţi stabileşti o ţintă, priveşte deja dincolo de ea, ca şi cum ai fi depăşit-o. Apoi, cu încredere în tine, ştiind cât de puternic eşti, vei reuşi să o atingi cu siguranţă.

Proiect educațional ”Împreună vom reuși!”

joi, 6 decembrie 2012

Activitatea nr.3 ”Trecut -prezent” -datini și obiceiuri. ”Șezătoarea de azi în spațiul de ieri”- activitate desfășurată în cadrul Muzeului Școlar Liviu Rebreanu- muzeu realizat de prof. dr. Ligia Dănilă, căreia îi mulțumim!

marți, 4 decembrie 2012

Activitatea nr.2 Prima mea carte- ”Călătorie în lumea cuvintelor” -

Despre mine